protocol-de-colaborare.jpeg
ICI București

ICI București a încheiat protocolul de cooperare cu Institutul de Matematică şi Informatică "Vladimir Andrunachievici" din Republica Moldova

Astăzi, 22 noiembrie 2022, ICI București a primit vizita delegației Institutului de Matematică şi Informatică "Vladimir Andrunachievici" din Republica Moldova, prilej cu care a fost încheiat protocolul de cooperare între cele două institute. Documentul a fost semnat de către domnul Adrian Victor Vevera, directorul general al ICI București și de către doamna Inga Ţiţchiev, directoarea institutului "Vladimir Andrunachievici".

Cu această ocazie, au fost subliniate câteva aspecte ale viitoarelor colaborări între cele două entități. Doamna Ţiţchiev a precizat totodată că Institutul în conducerea căruia se află va fi comasat la începutul anului următor (n.r. 2023) cu Universitatea de Stat din Moldova, fapt ce va genera anumite modificări în structura organizațională, dar și noi oportunități de cooperare. De asemenea, doamna Tițchiev a mai menționat că echipele din cadrul Institutului de Matematică și Informatică au competențe deosebite în domeniul informaticii și programării, cu aplicații în special în zona sistemelor medicale și educaționale și a realității augmentate.

Domnul Vevera a menționat două mari arii în care echipele din cadrul ICI București pot coopera cu cele din Moldova, și anume cercetarea fundamentală (prin dezvoltarea de proiecte și aplicații adaptate nevoilor diferitelor entități) și, respectiv digitalizarea diferitelor structuri naționale. Un punct de interes major în colaborare este reprezentat de piața de NFT instituționale pentru instituțiile statului, mediul de afaceri și cetățeni pe baza ecosistemului (DNS/TLD) descentralizat ce are la bază tehnologia blockchain, marketplace înființat de ICI București ce poate fi deschis și partenerilor din Moldova.

De asemenea, au fost discutate potențiale cooperări în zona desfășurării de cursuri și training-uri specializate, dar și a colaborării în direcția publicării de articole științifice și a participării comune prin echipe mixte la proiecte europene și internaționale.

Anunțuri recente

Lista completă
0a053618-7f3c-46ce-b11f-aeed592e4674.jpeg

Întrevederea Directorului General ICI București cu Ambasadorul Statului Qatar în România

Astăzi, 31 mai 2023, Adrian Victor Vevera, directorul general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare in Informatică (ICI București), a avut o întrevedere cu Excelența Sa, Osama Yousef A.A. Alqaradawi, Ambasadorul Statului Qatar în România.

intrevedere-centru-de-studii-strategice.jpeg

ICI București a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Centrului de Studii Strategice al Forțelor Armate al Academiei Militare Superioare Nasser din Egipt

Astăzi, 22 mai 2022, ICI București a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Centrului de Studii Strategice al Forțelor Armate al Academiei Militare Superioare Nasser din Egipt. Discuțiile s-au focusat pe proiectele dezvoltate de către ICI București, precum și soluțiile inovatoare în domenii precum forensic digital, securitate cibernetică, analiza datelor și alte tehnologii emergente.

colaborare-ici-dservices.jpeg

Dinamo București și ICI București colaborează pentru a lansa o colecție inovatoare NFT

Dinamo București, clubul sportiv cu cele mai multe titluri olimpice și Mondiale, precum și medalii de aur, argint și bronz din România, și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București, cel mai important institut din domeniul cercetării, dezvoltării și inovării în tehnologia informației și comunicațiilor (TIC) din România, au anunțat, în cadrul evenimentului aniversar “Dinamo 75”, colaborarea pentru introducerea unei colecții Non-Fungible Token (NFT).