intalnire-ici-dr.jpeg
ICI București

ICI București a primit vizita unei delegații EDA

ICI București a primit vizita unei delegații a Agenției Europene de Apărare (European Defence Agency – EDA) joi, 8 februarie 2024. Adrian-Victor Vevera, directorul general al institului, a întâmpinat delegația formată din cei doi membri ai Directoratului pentru Cercetare, Tehnologie și Inovare - Dr. Constantinos Hadjisavvas, project manager, și Dr. Giorgos Dimitriou, coordonator program.

Scopul vizitei a fost de a discuta elemente de organizare a workshop-ului planificat pentru regiunea Mării Negre în cadrul proiectului SYMBIOSIS, un proiect al EDA privind explorarea legăturilor dintre tehnologiile regenerabile offshore și domeniul apărării. Partenerii de organizare a acestui workshop regional sunt ICI București și Centrul Euro-Atlantic de Reziliență al MAE. Workshop-ul va explora aspecte legate de securitatea maritimă și a energiei în contextul planurilor de dezvoltare a infrastructurii de energie regenerabilă offshore la Marea Neagră, care va avea primele proiecte de ferme eoliene offshore până în anul 2027-2028. România are, de asemenea, prima lege din regiunea Mării Negre pe reglementarea investițiilor în energie regenerabilă offshore.

Printre subiectele dezbătute s-au aflat agenda de activități EDA în care ICI București poate fi implicat în anul 2024, inclusiv evenimentul de diseminare a rezultatelor Forumului Consultativ din 25 aprilie la Bruxelles, și modalități de sporire a cooperării bilaterale, inclusiv posibilitatea de participare a ICI București la grupurile de lucru formale ale EDA pe tehnologia informației (Capability Technology Area on Cyber Research and Technology).

Mai mult decât atât, în data de 7 februarie 2024, delegația EDA, împreună cu reprezentanți ai ICI București și Centrul Euro-Atlantic de Reziliență au vizitat Constanța pentru discuții cu Universitatea Maritimă din Constanța, Academia Navală Mircea cel Bătrân și Garda de Coastă pentru a se asigura participarea lor la workshop, precum și pentru a promova capabilitățile românești.

ICI București este activ din 2017 în cadrul proiectelor EDA prin participarea la Forumul Consultativ pentru Energie Sustenabilă în Sectoarele de Apărare și Securitate, în cadrul căruia un reprezentant al institutului moderează grupul de experți pe protecția infrastructurilor critice de energie din perspectivă militară din 2019.

Anunțuri recente

Lista completă
DISB (web) (312 of 822).jpg

ICI București a primit aprobarea NATO privind proiectul Cyber Polygon: A Cyber Range Platform Specialized on Energy Sector with Automatic Generation of Virtual Scenarios

În marja Digital Summit Innovation Bucharest, desfășurat în perioada 16-18 aprilie 2024, reprezentanții NATO Partnerships and Cooperative Security Committee prezenți la eveniment au comunicat faptul că în cadrul Science for Peace and Security (SPS) Programme, a fost aprobat proiectul depus de ICI București „Cyber Polygon: A Cyber Range Platform Specialized on Energy Sector with Automatic Generation of Virtual Scenarios”.

WhatsApp Image 2024-04-26 at 13.35.02.jpeg

ICI București a participat la a Treia Sesiune a Comitetului Mixt de Cooperare între Guvernul României şi Guvernul Emiratelor Arabe Unite

Vineri, 26 aprilie 2024, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI București) a participat la a treia sesiune a Comitetului mixt de cooperare între Guvernul României şi Guvernul Emiratelor Arabe Unite, care s-a desfășurat la Palatul Parlamentului.

Imagine WhatsApp 2024-04-23 la 13.57.47_52303ef3.jpg

Vizita E.S. Dna. Tamar Beruchashvili, ambasadorul Georgiei în România, la ICI București

Marți, 23 aprilie 2024, Excelența Sa Doamna Tamar Beruchashvili, Ambasadorul Georgiei în România, a efectuat o vizită la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI București) pentru a discuta aspectele-cheie referitoare la diplomația cibernetică și pentru a consolida colaborarea bilaterală între România și Georgia.