intrevedere-imagine.jpeg
ICI București

Întrevederea Directorului General ICI București cu Ambasadorul Statului Israel în România

Astăzi, 12 septembrie 2022, Victor Vevera, directorul general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare in Informatică (ICI București), a primit vizita Excelenței Sale, domnul Ambasador Reuven Azar, Ambasadorul Statului Israel în România.

Subiectele au fost abordate cu deschidere de către ambele părți, discuțiile vizând relația de colaborare dintre cele două state, proiectele desfășurate de către ICI București și direcțiile de dezvoltare, precum și oportunitățile de extindere a colaborării.

Totodată, a fost evocat potențialul deosebit al industriei IT și a cercetării din cele două ţări, propunându-se luarea în calcul a unor modalităţi de facilitare a schimburilor din acest domeniu.

Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Informatică – ICI București reprezintă cel mai important institut de cercetare - dezvoltare şi inovare în domeniul Tehnologiilor Informaţiei şi Comunicaţiilor din România. Prin asumarea priorităţilor ştiinţifice şi tehnologice ale domeniului, misiunea ICI București o constituie consolidarea poziţiei câştigate.

Anunțuri recente

Lista completă
disb8-11.jpeg

Digital Innovation Summit Bucharest (DISB) 2025 începe mâine, la Palatul Parlamentului

Mai este doar o zi până la debutul Digital Innovation Summit Bucharest (DISB) 2025, eveniment organizat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București în perioada 8–11 aprilie la Palatul Parlamentului din București. Peste 200 de speakeri din peste 30 de țări, oficiali guvernamentali, lideri din industrie, experți în tehnologii emergente și [...]

blockchain-summit.jpeg

Primul Forum dedicat Blockchain Intelligence va avea loc în cadrul Digital Innovation Summit Bucharest

În cadrul Digital Innovation Summit Bucharest (DISB) 2025, care se desfășoară în perioada 8-11 Aprilie 2015, la Palatul Parlamentului, va avea loc inaugurarea evenimentului Blockchain Intelligence Forum (joi, 10 aprilie 2025), un eveniment dedicat explorării, înțelegerii și valorificării potențialului oferit de tehnologia blockchain.

disb-ziua-2.jpeg

A doua zi a Digital Innovation Summit Bucharest 2025: Protecția infrastructurilor critice în era digitală

A doua zi a Digital Innovation Summit Bucharest (DISB) 2025 aduce în prim-plan un subiect de importanță strategică pentru securitatea națională și globală: protecția infrastructurilor critice. În cadrul Critical Infrastructure Protection Forum (CIP Forum), ajuns la cea de-a opta ediție, lideri guvernamentali, experți în securitate cibernetică, reprezentanți ai sectorului privat și ai mediului academic vor dezbate provocările și soluțiile esențiale pentru asigurarea rezilienței [...]