anpc-ici.jpg
ICI București

Protocol de colaborare ANPC - ICI București

Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Informatică - ICI București și Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au semnat în data de 9.06.2021, un protocol de colaborare cu scopul promovării relațiilor constante în domeniile conexe competențelor proprii ale ANPC și ICI, dar și pentru intensificarea legăturilor de colaborare reciprocă în acțiunile fiecărei instituții sau în acțiuni comune.

Cele două instituții vor iniția și organiza, în parteneriat, activități cu caracter educațional (instruire, cursuri, training, exerciții), vor concepe, realiza și edita lucrări didactice în vederea diseminării acestora și vor desfășura activități comune, dar mai ales se vor axa pe necesitatea instituțiilor de a se alinia la evoluția din zona online, aceasta fiind o tendință a viitorului.