protocol-colaborare-smartleader.jpeg
ICI București

Protocol de cooperare între ICI București și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale

Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Informatică – ICI București împreună cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – AFIR au semnat un protocol de colaborare instituțională.

Scopul principal al acestei colaborări este de a oferi suportul tehnic în scopul avizării documentațiilor tehnico-economice aferente cererilor de finanțare a investițiilor pentru construirea sau modernizarea infrastructurii de broadband cu finanțare prin Măsura 19 „Sprijin pentru dezvoltarea locală LEADER” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020).

În contextul acestui protocol, ICI București are ca domeniu specific de activitate – „efectuarea de cercetări fundamentale și aplicative, dezvoltare tehnologică, elaborare de studii și reglementări tehnice și economice, de interes public și național, precum și efectuarea de teste, probe și măsurători, autorizări și certificări de conformitate, care privesc asigurarea cerințelor fundamentale impuse aparaturii, instalațiilor, sistemelor și serviciilor de comunicații.”

Toate documentele necesare obținerii avizelor și implementarea unui proiect de infrastructură broadband pot fi consultate la adresa: www.smartleader.ro.

Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Informatică – ICI București reprezintă cel mai important institut de cercetare - dezvoltare şi inovare în domeniul Tehnologiilor Informației şi Comunicațiilor din România. Prin asumarea priorităților ştiinţifice şi tehnologice ale domeniului, misiunea ICI București o constituie consolidarea poziţiei câştigate.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) are ca atribuție implementarea tehnică și financiară a Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Până în prezent, 77.860 de fermieri, procesatori, antreprenori și autorități publice au încheiat contracte de finanțare cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale pentru a primi fonduri europene nerambursabile prin PNDR 2020. Valoarea plăților efectuate de către AFIR, până în prezent, beneficiarilor Programului se ridică la 8,75 de miliarde de euro, ceea ce reprezintă un grad de absorbție efectivă a fondurilor alocate de 86,7%.