visit-ici-israel.jpeg
ICI București

Vizita Șefei Misiunii Economice și Comerciale a Israelului în România la ICI București

ICI București a primit vizita oficială a Șefei Misiunii Economice și Comerciale a Israelului în România, Avigail Shtamler Paz, marcând astfel un moment semnificativ în consolidarea relațiilor bilaterale dintre România și Israel în domeniul tehnologiei și inovării.

Discuțiile cu Adrian-Victor Vevera, directorul general al ICI București, au vizat oportunitățile de colaborare în domeniul cercetării și dezvoltării tehnologice, precum și schimbul de bune practici în domeniul digitalizării și securității cibernetice: „Potențialul de inovare și dezvoltare tehnologică al ambelor țări poate genera sinergii valoroase. Suntem deschiși să identificăm și să promovăm proiecte care să contribuie la progresul tehnologic și economic".

Pe agenda întâlnirii s-au aflat și discuții privind implementarea de soluții avansate de inteligență artificială, tehnologii blockchain și inițiative de susținere a startup-urilor din domeniul IT. De asemenea, au fost analizate posibilitățile identificării unor parteneri academici pentru dezvoltarea de proiecte privind tehnologiile emergente.

Această vizită deschide noi perspective pentru colaborarea în domeniul tehnologic și economic.

Anunțuri recente

Lista completă
disb8-11.jpeg

Digital Innovation Summit Bucharest (DISB) 2025 începe mâine, la Palatul Parlamentului

Mai este doar o zi până la debutul Digital Innovation Summit Bucharest (DISB) 2025, eveniment organizat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București în perioada 8–11 aprilie la Palatul Parlamentului din București. Peste 200 de speakeri din peste 30 de țări, oficiali guvernamentali, lideri din industrie, experți în tehnologii emergente și [...]

blockchain-summit.jpeg

Primul Forum dedicat Blockchain Intelligence va avea loc în cadrul Digital Innovation Summit Bucharest

În cadrul Digital Innovation Summit Bucharest (DISB) 2025, care se desfășoară în perioada 8-11 Aprilie 2015, la Palatul Parlamentului, va avea loc inaugurarea evenimentului Blockchain Intelligence Forum (joi, 10 aprilie 2025), un eveniment dedicat explorării, înțelegerii și valorificării potențialului oferit de tehnologia blockchain.

disb-ziua-2.jpeg

A doua zi a Digital Innovation Summit Bucharest 2025: Protecția infrastructurilor critice în era digitală

A doua zi a Digital Innovation Summit Bucharest (DISB) 2025 aduce în prim-plan un subiect de importanță strategică pentru securitatea națională și globală: protecția infrastructurilor critice. În cadrul Critical Infrastructure Protection Forum (CIP Forum), ajuns la cea de-a opta ediție, lideri guvernamentali, experți în securitate cibernetică, reprezentanți ai sectorului privat și ai mediului academic vor dezbate provocările și soluțiile esențiale pentru asigurarea rezilienței [...]