În fiecare toamnă, reprezentanți importanți ai educației românești se reunesc timp de două zile sub auspiciile Conferinței Naționale de Învățământ Virtual – CNIV, un eveniment academic cu tradiție care are loc concomitent cu International Conference on Virtual Learning – ICVL, unde sunt invitați și participanți din alte țări.
Fenomenul CNIV & ICVL aduce în atenția celor interesați proiectele de educație virtuală românească și internațională și cercetările științifice inspirate din tendințele educaționale din domeniul eLearning-ului. CNIV oferă tuturor actorilor implicați în educație posibilitatea de a face schimb de experiență, creează oportunități pentru viitoare proiecte comune, fiind o comunitate reală și creativă pentru stimularea educației virtuale.
CNIV și ICVL sunt evenimente științifice care promovează tehnologii și metodologii inovatoare în educație, cercetare și perfecționare pe tot parcursul vieții, atât în mediul preuniversitar și universitar, cât și în sectorul economic. Cele două proiecte promovează implementarea ideilor moderne în educație și formare, încurajează și promovează munca în echipă și activitățile de colaborare, metodele și experimentele științifice, gândirea creativă și intuiția, argumentarea și demonstrarea.
Pentru mai multe detalii vizitează:
cniv.ro