Adrian-Victor Vevera, directorul general ICI București, a participat în calitate de speaker la conferința „Securitate Euro-Atlantică”, organizată în cadrul evenimentului Bucharest Leaders’ Summit: Reporting for Duty, marți, 15 octombrie 2024. Aceasta face parte din cea de-a XXV-a ediție a conferințelor găzduite de Grupul de Presă MediaUno, în colaborare cu Institutul Național de Statistică, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României și Asociația MediaUno.
„Într-o lume din ce în ce mai interconectată, atacurile cibernetice au devenit o amenințare majoră pentru securitatea națională și internațională. La ICI București, ne concentrăm pe dezvoltarea de soluții care să protejeze infrastructurile critice și să sporească reziliența. Colaborarea între statele membre NATO și UE în acest domeniu este vitală pentru a ne adapta la noile provocări”, a declarat Adrian-Victor Vevera, directorul general ICI București.
Bucharest Leaders’ Summit: Reporting for Duty reunește lideri din administrația centrală și locală, decidenți politici, reprezentanți ai mediului de afaceri și experți internaționali, creând o platformă de dialog pentru identificarea soluțiilor la provocările geopolitice actuale. Conferința „Securitate Euro-Atlantică” a creat un cadru propice pentru dezbaterea strategiilor de apărare și securitate la nivel internațional, oferind oportunități de colaborare și networking.