ICI București a contribuit activ în cadrul reuniunii liderilor proiectului Horizon Europe COMFORTage – Prediction, Monitoring and Personalized Recommendations for Prevention and Relief of Dementia and Frailty, desfășurată între 13-15 noiembrie 2024, la București.
Evenimentul a adus împreună un consorțiu de 39 de parteneri din 12 țări, reprezentând domenii precum medicina, științele sociale, tehnologia și inovarea digitală. În calitate de partener, ICI București, reprezentat de Dr. Ing. Adrian-Victor Vevera, Director General, a subliniat importanța tehnologiilor avansate în dezvoltarea soluțiilor digitale integrate pentru sprijinirea persoanelor vârstnice.
ICI București contribuie la proiect prin expertiza sa în cercetare și dezvoltare în IT, integrând soluții de monitorizare, predicție și recomandări personalizate. Scopul acestor soluții este de a îmbunătăți calitatea vieții persoanelor afectate de demență și fragilitate, dar și de a oferi un sprijin esențial îngrijitorilor și comunităților.
„Colaborarea transdisciplinară în cadrul COMFORTage demonstrează puterea tehnologiei și a cercetării aplicate în abordarea provocărilor asociate îmbătrânirii populației. ICI București se bucură să contribuie la acest proiect care pune România în centrul acestui efort european,” a declarat Dr. Ing. Adrian-Victor Vevera.
Participanții au discutat despre progresele realizate în cadrul proiectului, au împărtășit perspective valoroase și au consolidat planurile de implementare a tehnologiilor avansate și a intervențiilor personalizate. De asemenea, s-au analizat rezultatele preliminare ale studiilor pilot și s-au stabilit direcții pentru extinderea inițiativelor la nivel comunitar, având în vedere specificul cultural și nevoile fiecărei regiuni din Europa.