ev-f-times.jpeg
ICI București

ICI București a fost prezent la Forumul Gazelor Naturale

ICI București a fost prezent la cea de-a șasea ediție a Forumului Gazelor Naturale, cu tema "Contribuția gazelor naturale la competitivitatea industriei, în contextul tranziției energetice", care a fost organizat de Financial Intelligence luni, 11 noiembrie 2024.

Reprezentanții ICI București au participat alături de experți și lideri ai industriei energetice pentru a dezbate subiecte de importanță majoră pentru România și Europa, într-o perioadă de transformări profunde în sectorul energetic. Cu un interes sporit pentru integrarea inovațiilor digitale în sectorul energetic, ICI București a contribuit la discuțiile despre soluțiile tehnologice avansate necesare în contextul tranziției energetice și al securității aprovizionării.

Printre subiectele discutate la Forum, au fost aprovizionarea cu gaze naturale în iarna 2024-2025, evoluția prețului gazelor naturale în România și Europa, inclusiv previziuni pentru următoarele luni, raportul Draghi privind contribuția gazelor naturale la competitivitatea industrială în contextul tranziției energetice, poziționarea noii Comisii Europene față de viitorul energiei și al gazelor naturale, proiectul Neptun Deep și beneficiile sale economice pentru România, integrarea hidrogenului și potențialul său pentru România, evoluția producției de gaze naturale în România și investițiile în rețelele de distribuție și politici de plafonare a prețurilor gazelor și impactul asupra furnizorilor de energie.

Evenimente recente

Listă completă
ici-even-nato.jpeg

Parteneriat între ICI București și Universitatea Petrol – Gaze din Ploiești, lansat în cadrul workshopului despre tehnologiile duale și cerințele NATO

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București a organizat marți, 21 octombrie 2025, la sediul său, workshopul „The Defense Industry Facing Dual-Use Technologies and NATO Requirements”, un eveniment dedicat dezbaterii provocărilor și oportunităților pe care tehnologiile emergente le aduc în domeniul apărării și al utilizărilor duale.

ici-us-commercial-service.jpeg

ICI București și U.S. Commercial Service au organizat un workshop internațional dedicat tehnologiilor dual-use și cerințelor NATO

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București, în parteneriat cu Serviciul Comercial al Statelor Unite, a organizat astăzi, 3 septembrie 2025, workshopul „Industria de apărare în fața tehnologiilor dual-use și a cerințelor NATO”. Evenimentul a reunit organizații internaționale din cadrul NATO, companii din zona IT&C, reprezentanți ai mediului academic și ai industriei de apărare, precum și experți în domeniul securității.

workshop-industrie-aparare-nato.jpeg

ICI București a organizat un workshop privind industria de apărare în fața tehnologiilor dual-use și a cerințelor NATO

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București, în parteneriat cu Serviciul Comercial al SUA (U.S. Commercial Service), a organizat astăzi, 29 iulie 2025, workshopul cu tema „Industria de apărare în fața tehnologiilor dual-use și a cerințelor NATO”, un eveniment dedicat securității, cercetării și inovării în tehnologiile cu dublă utilizare.