ICI București a participat la conferința „Green Futures, Promoting Local Development,” organizată în cadrul proiectului NORO GREEN CITIES. Proiectul, parte a unui consorțiu româno-norvegian din cadrul CITI Cluster, a obținut o finanțare nerambursabilă din partea Innovation Norway pentru implementarea unor soluții inovatoare în domeniul „smart city.”
Evenimentul, desfășurat în data de 20 noiembrie 2024 la Biblioteca Centrală a Universității Politehnica din București, a reunit experți, factori de decizie și reprezentanți ai mediului academic și privat, atât din România, cât și din Norvegia. Conferința a oferit o platformă valoroasă pentru promovarea colaborării în domeniul sustenabilității urbane, explorarea oportunităților de finanțare nerambursabilă și inițierea de proiecte comune în sectorul orașelor inteligente.
ICI București, în calitate de membru CITI Cluster, contribuie activ la dezvoltarea soluțiilor care vor contribui la transformarea orașelor în comunități mai sustenabile, eficiente și reziliente. Proiectul NORO GREEN CITIES are ca obiectiv crearea unui ecosistem de cooperare între organizațiile românești și norvegiene, punând accent pe digitalizare, eficiență energetică și dezvoltare urbană responsabilă.