ici-part-conf.jpeg
ICI București

ICI București participă la Conferința „Holocaust Distortion and Education: Current And Emerging Challenges. National Measures In Place”

ICI București, în calitate de membru al Grupului de Lucru privind Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură, participă la conferința internațională „ Holocaust Distortion and Education: Current And Emerging Challenges. National Measures In Place”, care se desfășoară în perioada 28-29 octombrie 2024 la București. Evenimentul aduce în discuție rolul educației în combaterea negării și distorsionării Holocaustului și a antisemitismului, alături de impactul tehnologiilor emergente, cum este inteligența artificială (IA).

La această conferință participă experți și reprezentanți ai autorităților, care discuta provocările actuale din educația despre Holocaust, punând accent pe lecțiile învățate și pe impactul conflictelor internaționale recente asupra educației Holocaustului.

ICI București a subliniat viziunea asupra modului în care IA poate facilita o mai bună înțelegere a Holocaustului, prin metode interactive, adaptate publicului modern, contribuind astfel la prevenirea distorsionării și a promovării unor narative istorice concurente sau conflictuale.

Evenimentul de la București explorează măsuri naționale și bune practici în educație – în școli, muzee, memoriale și platforme publice – pentru a încuraja cunoașterea autentică a Holocaustului și combaterea negării acestuia.

Evenimente recente

Listă completă
viitor-asigurari.jpeg

ICI București a fost prezent la evenimentul „Viitorul asigurărilor în domeniul transporturilor, expedițiilor și logisticii”

ICI București a participat la prima ediție a evenimentului „Viitorul asigurărilor în domeniul transporturilor, expedițiilor și logisticii”, organizat de Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv. Evenimentul a avut loc la Palatul Camerei de Comerț și Industrie București.

hpc-ai.jpeg

ICI București a organizat evenimentul online dedicat inovațiilor open-source în HPC și AI

ICI București, prin Centrul Național de Competență pentru High-Performance Computing (RoNCC), a organizat evenimentul online „Harnessing HPC and AI: Open Source Innovations and Real-World Applications”, desfășurat luni, 16 decembrie 2024. Webinarul a reunit experți din domeniul High-Performance Computing (HPC) și al Inteligenței Artificiale (AI), punând accent pe utilizarea instrumentelor open-source, cum ar fi Scikit-learn, în ecosistemul HPC.

stronger-europe.jpeg

ICI București a participat la conferința aniversară „Împreună pentru o Europă mai puternică! IER@25”

ICI București a participat la conferința aniversară organizată de Institutul European din România (IER) cu ocazia împlinirii a 25 de ani de activitate. Evenimentul, desfășurat joi, 12 decembrie 2024, cu tema „Împreună pentru o Europă mai puternică! IER@25”, a reunit oficiali guvernamentali, experți, jurnaliști și membri ai mediului academic, consolidând dialogul privind viitorul României în Uniunea Europeană.