ICI București a participat la evenimentul de lansare a Ghidului de bune practici 'Climate Paths', desfășurat la Palatul Victoria marți. 18 februarie 2025. Evenimentul a fost organizat de Social Innovation Solutions, în parteneriat cu Cancelaria prim-ministrului României și Smart Innovation Norway.
Acest ghid reprezintă un instrument esențial pentru accelerarea tranziției verzi în România, oferind o analiză detaliată asupra modului în care șara noastră se aliniază tendințelor europene în inovare. De asemenea, documentul prezintă mecanismele de sprijin pentru cercetare, inclusiv sursele de finanțare disponibile, politici publice dedicate și exemple concrete de proiecte sustenabile implementate cu succes.
Evenimentul de la Palatul Victoria a reunit reprezentanți ai Guvernului României, ai Ambasadei Norvegiei în România, ai institutelor de cercetare-dezvoltare, ai mediului academic și ai organizațiilor neguvernamentale, subliniind necesitatea unei colaborări strânse între actorii publici și privați pentru atingerea obiectivelor climatice.
Prin participarea la astfel de inițiative, ICI București își reafirmă rolul în digitalizare și cercetare aplicată, sprijinind dezvoltarea unor soluții inovatoare care pot contribui la construirea unui viitor mai verde și mai sustenabil pentru România.