Sistem Integrat și Validat Clinic pentru Asistarea Medicală și Îmbunătățirea Stilului de Viață în cazul Persoanelor Vârstnice: extensii suport pentru legături umane (vINCI)

Director de proiect: Prof. univ. dr. ing. Ciprian DOBRE – CS I


Obiectivele generale ale proiectului

  • dezvoltarea unei platforme tehnologice integrată, prin care persoana în vârstă este monitorizată în mod discret prin intermediul unor seturi de tehnologii extensibile, înregistrările personale fiind stocate în siguranță (prin tehnici de asigurare a confidențialității) și analizate în vederea extragerii de informații ce vor fi livrate persoanelor care oferă îngrijire, în vederea detectării precoce a simptomelor legate de deficiențele asociate vârstei înaintate și pentru declanșarea alertelor legate de posibilele incidente;
  • validarea clinică și de teren (TRL 6 și mai sus) a ecosistemului integrat vINCI, conceput pentru a pune persoana în vârstă în contact, oriunde și oricând, cu îngrijitorii și familia.

Descriere proiect

Scopul general al vINCI este acela de a contribui la creșterea gradului de îmbătrânire activă a persoanelor în vârstă, cu și fără deficiențe majore cognitive, având drept scop o ameliorare a calității vieții acestora prin intermediul tehnologiei.

Deoarece vINCI trebuie să contribuie în mod semnificativ la îmbunătățirea și susținerea calității vieții persoanelor în vârstă prin integrarea tehnologiilor de vârf, acest proces se va desfășura în jurul a trei noțiuni complementare de bază: conectare, colaționare și îngrijire.

Scopul final este de a demonstra o abordare sistematică pentru a asigura cel mai înalt nivel de control al calității, de monitorizare automată și de gestionare a datelor.

Rezultate estimate

  • o platformă tehnologică integrată ce va oferi un cadru complet pentru monitorizarea mai multor factori care afectează calitatea vieții, inclusiv condițiile fizice și viața socială. Datele colectate de platformă vor fi utilizate pentru validarea și corectarea intervențiilor asupra calității vieții, fără nicio intruziune vizibilă majoră în viața utilizatorilor, pe baza cerințelor, nivelului de educație și înțelegere a informațiilor și nevoilor individuale;
  • obținerea unei cunoașteri mai aprofundate a relației dintre persoana vârstnică și furnizorul formal și informal de îngrijire, pentru a permite elaborarea unor reguli adecvate schimbului de date prin rețeaua vINCI, pentru a sprijini kiturile și tehnologia potrivită pentru a fi utilizate ca înlocuitor și furnizor de îngrijiri medicale adecvate la costuri mai mici.