PROGRAM NUCLEU FUTURE TECH (2023 - 2026)

Contribuții la consolidarea tehnologiilor emergente specifice Internetului Obiectelor și a sistemelor complexe

Responsabil de proiect: Dr. ing. Radu Marius BONCEA – CS III

Proiectul își propune identificarea problemelor deosebite în adopția și integrarea sistemelor de tip IoT și furnizarea unor soluții avansate în ceea ce privește eficiența, fiabilitatea, scalarea, interoperabilitatea și securitatea. Metodele, modelele și algoritmii dezvoltați vor fi demonstrate experimental folosind un caz de utilizare (use case) cu impact în creșterea calității vieții, precum monitorizarea inteligentă a mediului ambiental. În acest sens, echipa de proiect va dezvolta dispozitive IoT și o platformă IoT, având la bază o platformă de tip SIOC (Smart Integrated Operation and Control) dezvoltată în cadrul precedentului program nucleu.


MAI MULTE DETALII

Arhitectură – platforma de monitorizare inteligentă a domeniilor Internet prin dezvoltarea unui sistem dinamic de stabilire a reputației (TLDRep)

Responsabil de proiect: Dr. ing. Ionuț Eugen SANDU – CS III

Proiectul își propune realizarea unei arhitecturi a unei platforme de monitorizare automată, folosind tehnologie de tip AI/ML, pentru crearea unui sistem dinamic de stabilire a reputației fiecărui domeniu .ro. Pe baza arhitecturii menționate se va elabora un model experimental care va acționa peste setul de date, anonimizat, din cadrul registrului de domenii RoTLD. Prototipul dezvoltat în proiect va fi folosit pentru detecția și monitorizarea domeniilor malițioase înregistrate în ,,lista neagră” din baza de date a registrului Domenii.ro.


MAI MULTE DETALII

Sisteme de comunicație reziliente și interoperabile bazate pe tehnologii distribuite și identitate digitală auto-suverană (RoDID)

Responsabil de proiect: Dr. ing. Adrian Victor VEVERA – CS II

Proiectul propune introducerea unui nou standard de interoperabilitate și comunicație în problema managementului identităților și unor noi metode de securizare a spațiilor cibernetice existente.


MAI MULTE DETALII

Tehnici avansate de Inteligență Artificială în știință și domenii aplicative

Responsabil de proiect: Dr. ing. Liviu BADEA – CS I

Proiectul își propune investigarea și aprofundarea celor mai recente tehnici de inteligență artificială (IA), cu dezvoltarea unor aplicații experimentale în domenii cu grad ridicat de impact și utilizabilitate, cum sunt domeniul biomedical și, respectiv, cel al vederii artificiale pentru agenți cognitivi.


MAI MULTE DETALII

Cercetări avansate de Metavers și tehnologii emergente pentru transformarea digitală a societății

Responsabil de proiect: Dr. ing. Ionuț PETRE – CS II

Proiectul și-a propus explorarea caracteristicilor intrinseci ale conceptului Metavers, analizarea celor mai importante dimensiuni ale acestuia și experimentarea celor mai importante tehnologii existente, în scopul elaborării de rezultate teoretice și aplicative inovative, sub formă de studii, rapoarte tehnice, modele teoretice și experimentale, cu accent pe soluții arhitecturale proprii pentru aplicații în domeniul serviciilor publice și educației.


MAI MULTE DETALII