Blockchain Intelligence Academy – BIA este o inițiativă strategică care își propune să dezvolte capacități independente de analiză blockchain, esențiale pentru luarea deciziilor bazate pe dovezi în sectoarele public și privat.
Parteneriat Strategic
Lansată oficial în aprilie 2024 la Digital Innovation Summit București, BIA reprezintă un efort comun între ICI București (https://ici.ro/ro/) și ChainArgos (https://www.chainargos.com/), pentru a furniza soluții tehnologice și de formare profesională în domeniul analizei informațiilor ce privesc transferul de valoare prin intermediul tehnologiei blockchain.
ICI București, fondat în 1970, este principalul institut de cercetare în informatică din România, cu o vastă experiență în proiecte de cercetare și dezvoltare. ChainArgos este recunoscută internațional pentru analiza sa riguroasă a tranzacțiilor blockchain, inclusiv pentru dezvăluirea subcolateralizării stablecoin-ului BUSD de către Binance .
Această academie este rezultatul unui parteneriat strategic public-privat fără precedent între Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București și firma de analiză blockchain ChainArgos, cu sediul în Singapore .(Blockchain Intelligence Academy)
Impact și Relevanță
Prin combinarea expertizei științifice cu instrumente avansate de analiză blockchain, BIA contribuie la consolidarea capacităților naționale și internaționale în domeniul securității cibernetice și al reglementării financiar-bancare. Academia sprijină profesioniștii în dezvoltarea de competențe esențiale pentru navigarea în peisajul complex al tehnologiilor descentralizate, asigurând o abordare informată și responsabilă a inovațiilor blockchain.
Abordarea noastră
Programele de formare se concentrează pe dezvoltarea abilităților intuitive, analitice și de gândire critică, aplicabile și în alte domenii.
Programe de Formare
Oferta de cursuri din cadrul Blockchain Intelligence Academy, dezvoltată de ICI București, este structurată în 5 module progresive, acoperind tematici precum blockchain, criptoactive, investigații digitale, forensics și securitate cibernetică. Cursurile sunt adresate profesioniștilor din domeniul financiar-bancar, IT, autorizare, reglementare și supraveghere, aplicare a legii și securitate națională, oferind instruire practică cu software specializat și studii de caz.
Programele sunt flexibile, oferind opțiuni online, în persoană sau hibride, și includ materiale didactice, software specializat, canale de comunicare interactive și examene online. Participanții pot obține certificări opționale, menite să faciliteze dezvoltarea unei comunități de profesioniști în domeniu.
Modul 1 – Fundamentele tehnologiei blockchain și ale criptoactivelor
Acest curs reprezintă primul modul al programului de formare Blockchain Intelligence Academy și se adresează persoanelor care nu au cunoștințe anterioare despre blockchain sau criptoactive. Participanții sunt familiarizați treptat cu principalele concepte tehnice, folosind explicații accesibile, demonstrații și exemple din lumea reală.
Modul 2 – Blockchain și MiCA în practică
Cursul explică modul în care informațiile blockchain sunt utilizate în activitatea operațională a furnizorilor de servicii de criptoactive, a instituțiilor financiare și a autorităților. Participanții vor lucra cu tranzacții, adrese, date despre clienți și indicatori de risc, pentru a înțelege cum este construită și documentată o decizie.
Modul 3 – Blockchain Intelligence For Finance and Banking
Curs avansat pentru bănci și instituții financiare privind auditul, due diligence, raportarea AML/CFT, evaluarea riscurilor criptoactivelor și integrarea procedurilor adecvate în politicile de conformitate, reglementare și supraveghere. raportare.
Modul 4 – Blockchain Intelligence For Law Enforcement Professionals
Formare specializată pentru investigatori și structuri de aplicare a legii, cu accent pe trasabilitatea criptoactivelor, combaterea activităților ilicite și obținerea informațiilor esențiale necesare în investigații.
Modul 5 – Advanced Blockchain Intelligence
Curs de nivel avansat, dedicat specialiștilor care parcurg modulele anterioare și doresc aprofundarea cunoștințelor, cu focus pe analiză de tranzacții on-chain, forensics pe smart contracts, de-anonimizare, atacuri la nivel de consens și tranzacții cross-chain.
Pentru mai multe informații sau pentru a vă înscrie în programele oferite de BIA, vă rugăm să ne contactați la adresa: cicc@ici.ro